E greu sa te reculegi dupa asemenea weekend petrecut la Lacul Sfanta Ana si la Tinovul Mohos, locuri binecuvantate de natura.
E greu dupa asemenea weekend sa treci la treaba cea mai serioasa, din sarcina de a impartasi cu ceilalti, experientele din calatorii…
Daca stau bine si ma gandesc, inca nu m-am trezit din peisajele feerice.
Dar sa o iau cu inceputul.
Am plecat de acasa, cu planul de a lua CUB-ul de la revizie si de a pleca cu el, intr-un loc frumos…ca tare ne-a mai lipsit cat a fost plecat…
Ce e drept, aveam in gand Lacul Sfanta Ana si Tinovul Mohos, dar pareau locatii , relativ departe pentru o calatorie inceputa sambata dimineta… si mai era un aspect: faptul ca nu stiam cum sunt drumurile in zona si daca le vom putea parcurge cu rulota, in spinare.
Asadar, imediat dupa ce am recuperat casuta pe roti, si odata cu ea si bucuria de a trai liber, am pornit la drum, Oriunde…
Asa ne-am vazut trecand Oituzul, si imediat dupa, in intersectia in care trebuia sa facem dreapta, pentru Lacul Sfanta Ana.
Drumul sinuos, prin padurea cu copaci inalti si desi, ne-a indus o stare de relaxare si ne-a pregatit pentru peisajele ce urmau sa ni se arate.
Cand am ajuns in cel mai inalt punct al soselei, cu vedere panoramica catre Sf Gheorghe si Tg Secuiesc, chiar si spre Brasov cand e senin, ne-am oprit timp de cateva poze. Cu acest prilej am zarit o poarta cu un drumusor, care dadea intr-un platou, unde erau montate cateva mese si cateva cabanute, ce pareau a fi parasite.
Pentru cateva clipe, m-am gandit ca ar fi minunat sa putem innopta acolo cu rulota, necrezand ca ar putea fi si posibil…si ghici ce?? Asta s-a si intamplat. Ba mai mult, cand am mers in recunoastere, am descoperit ca vom avea si vecini.
Cine ar fi crezut ca vom gasi atat de usor, un loc off-camping, cu cea mai buna priveliste din zona??
In acest loc minunat, in seara de sambata, ne-a intamplinat ploaia si tot ea a racorit atmosfera pentru a putea sa ne ocupam de cina.
Trebuie totusi sa stiti ca, mai jos cu 1 km, exista un camping, unde am aflat ca tariful este de 60 lei/noapte, pentru cei care se tem de ursi…nu v-am spus ca aici e raiul ursilor?? Toate bornele de kilometraj erau gaurite de ghiare si roase de dintisorii lor…
Inafara de camping, ce mi s-a parut important, este faptul ca exista doua parcari mari, pentru autoturisme: una langa camping si una la inca 1 km distanta, exact langa lac.
Noi nu am folosit parcarile, pentru ca atunci cand am vizitat Lacul Sfanta Ana si Tinovul Mohos, am lasat masina si rulota la locul de campare. Astfel, am pornit in drumetie duminica dimineata pe la 9:30 si ne-am intors pe la 14:30.
Lacul Sfanta Ana
Iubesc intreaga natura, dar indeosebi ador coltisoarele cu ochiuri de apa.
Un astfel de coltisor de natura este Lacul Sfanta Ana, care a urcat rapid, in topul lacurilor pe care le-am vizitat pana acum.
Un coltisor de rai, rai de-al meu si de-al iubitorilor de natura si a intregii palete de culoare verde, de albastru si de maro.
Nu am putut campa langa lac, dar tot unul dintre cele mai frumoase locuri ramane, pentru mine.
Lacul Sfanta Ana este singurul lac vulcanic din Romania. Este un loc in care natura musteste de sanatate, impreuna cu vietuitoarele ei.
In timp de ne beam cafeaua pe malul lacului Sfanta Ana, a inceput sa se resimta caldura de afara. De unde cafea?? Cred ca am omis sa va spun ca pe malul lacului exista un chiosculet cu cafea si unul cu kurtos(lucru ce nu mi-a placut, neaparat)…
Lacul racorit de ploaie cu o seara in urma, incepuse si el acum, sa se incalzeasca, la foc mic, si sa scoata aburi.
Aflandu-ne pe malul mai putin populat, am observat cum niste copilasi se balaceau cu colacii de cauciuc…nu ne-au trebuit decat cateva clipe sa ne trezim descult, cu picioarele in apa, si inca cativa pasi, pana ca El sa se inmoaie in intregime.
Eu m-am limitat in a intra in apa- pana la prima cioata, unde am gasit locul perfect in care sa fiu una cu natura si in care sa ma pot bucura de bucuria lui.
Capela de pe malul Lacului Sfanta Ana
Capela de pe malul Lacului Sfanta Ana, pare ca sfinteste locul. E asezata intr-un cadru perfect, la poalele padurii, ascunsa parca de ochii lumii.
Intrarea in capela este ferecata de gratii, ce lasa privitorul insa, sa admire interiorul simplu, al acesteia.
Tot printre gratii am putut zari banii, aruncati de trecatorii care isi pun dorinte. Erau rasfirati pe podea, de parca insusi Sfanta Ana, ar fi incercat sa-i scoata afara, pentru ca in acest lacas, banii nu au valoare si nici loc…
Tinovul Mohos
Am mai fost in tinov, dar la Poiana Stampei- Tinovul Mare.
Tinovul Mohos nu am avut ocazia sa il vizitam pana acum, dar pot sa spun ca e un loc ce nu trebuie omis, indiferent de cate tinoave ai vizitat.
El este deosebit, incepand cu modul de formare(s-a format intr-unul din cele doua cratere vulcanice ale Masivului Ciomatu Mare, in celalalt crater formandu-se Lacul Sfanta Ana).
In Tinovul Mohos am admirat plante felurite, specifice lui, printre care si “Roua Cerului”, 1 specie din cele 10 specii de plante carnivore, din Romania.
Mohosul se viziteaza doar in prezenta ghidului, fara sa te abati de la puntea de lemn, adancimea mlastinii fiind foarte mare.
In acest tinov vietuiesc serpi, dintre care, ghidul a amintit vipera, facandu-ne atenti la batul de prins serpi, pe care l-a tinut pe tot parcursul expeditiei in mana dreapta.
Tot el a pomenit de un numar de 20 de ursi in intregul areal. Am fost impresionata cand i-a enumerate pe toti pe nume, afirmand ca impreuna formeaza o mare familie.
Tot atunci am aflat ca in seara anterioara, turistii facuse poze la Lacul Sfanta Ana cu ursoaica Casandra si cu cei doi pui ai ei.
Am realizat atunci ca tinutul locului e un rai si pentru animalutele care incearca sa-si duca existenta linistite, printre defrisari, turisti si mirosuri ademenitoare de mancare.
As putea sa mai scriu multe despre acest weekend petrecut in inima naturii, dar prefer sa las pozele sa va povesteasca mai multe.
Inchei spunand atat: la Lacul Sfanta Ana, am descoperit ca natura binecuvanteaza vietuitoarele si omul.
PS: Va invitam sa patrundeti si pe cale video, in calatoria noastra!!
Lucian
•6 ani ago
Ghidul de la Mohos e un om foarte expresiv, dur si inteligent.Vorbeste un pic stalcit romaneste, dar il intelegi.
M-a impresionat prima data cand l-am vazut, acum multi ani.
L-am revazut in aceasta vara la TV, dand un interviu, dupa ce o turista bezmetica a fost muscata de un ursulet in timp ce incerca sa-si faca… selfie cu acesta.
In fine, cu acest gest ursuletul aproape si-a semnat condamnarea la moarte, dar pana la urma a fost iertat si mutat disciplinar la Rasnov parca.
Foarte faine locurile, merita vizitate cat mai des.
Cezara
•6 ani ago
Asa este!! 🙂