Lacul Zetea- locul in care iti doresti sa revii, inclusiv pentru somnul linistit pe care il ai aici.
Eu dorm mai bine in autorulota ca acasa. O fi de vina si salteaua tare, din apartament, dar sunt sigura ca nu e numai asta.
Dorm mai bine datorita naturii. Am dormit mai bine in autorulota decat in casa fixa, pana si atunci cand am campat iin Vama Veche, la marginea plajei, in fata vestitelor localuri unde bubuie muzica rock, toata noaptea…
Trebuie sa recunosc insa, ca cel mai bine am dormit la Lacul Zetea, in inima naturii, intr-un peisaj de-ti ingheata respiratia pana si in cele mai fierbinti zile de vara.
Lacul Zetea este situat in amonte de localitatea Zetea din județul Harghita, intr-un loc in care esti departe de agitatia urbana, de sarcinile si grijile cu care te incarci zi de zi, fara sa iti dai seama, de cele mai multe ori. Este singurul lac artificial din zona superioară a Târnavei Mare.
Cu tinutul sau salbatic si autentic, cum rar mai vezi in zilele noastre, Lacul Zetea, m-a imbiat sa uit de telefon, de tehnologie, de griji, si m-a adus la o stare totala de relaxare.
Cum sa mai stai cu telefonul in mâna, când ai fost binecuvântat cu un asemenea colț de natura, in care trestia se apleaca in fata muntelui si apa ii sta linistita la poale?
Nici gandul ca zona e intens tranzitata de ursuleti, nu mi-a perturbat linistea noptii.
Nici ideea ca le-am vazut chiar urmele generoase( si cand spun asta stiti la ce ma refer :)) ), lasate pe iarba proaspata. Nici faptul ca jandarmii au confirmat existenta lor, anuntand turistii ca exista o ursoaica cu puisori, care se plimba in areal.
Cu autorulota la Lacul Zetea, Harghita.
Desi timpul pentru iesirea cu autorulota la Lacul Zetea a fost scurt, de sambata dupa – masa pana duminica seara, ne-am hotarat sa dam o fuga acolo si cand am ajuns acolo ne-am covins ca am luat o decizie foarte buna, in pofia distantei.
Am parcurs frumosul drum al copilariei noastre, pe vremea in care fiecare era cu copilaria lui, dar aveam un vis comun: sa vedem lumea.
Da. Principalele destinații ale excursiilor din copilarie, au fost Lacul Roșu si Cheile Bicazului. Ne aducem aminte cu drag, atât eu cât și Bog, de ieșirile la îndepărtatul, pe atunci, Lac Roșu.
Acum, de când avem casa in spinare și călătorim peste tot, Lacul Roșu pare ca s-a mutat mai aproape.
Imi aduc aminte cu drag, de sandwich-urile pe care le primeam de acasă, pe care le schimbam între colegi, spre bucuria papilelor noastre gustative, aflate intr-o continua cunoastere, pe atunci. 😂
Cand am ajuns la Cheile Bicazului, am simtit ca am intrat pe poarta copilariei, doar ca acum nu ma aflam in autocar, cu colegii si profesorii, ci in autorulota mult visata, cu conducatorul rulotei si al inimii mele. ❤️🚍
Ne-am fotografiat la Lacul Bicaz si in Cheile Bicazului ca si cum am fi fost pentru prima data(cu autorulota chiar am fost pentru prima data acolo) si desi pe unele portiuni de drum, am strans din dinti, din cauza gropilor, am promis ca vom mai reveni la Lacul Zetea.
Am prins chiar liber, in weekendul petrecut la Lacul Zetea. Desi practic am stat in curtea unei pensiuni, care are si camping, peisajul a fost pe cat de salbatic, pe atat de curat si ingrijit si pretul pentru o noapte de campare a fost foarte mic.
Am dat doar 10 lei, pentru o noapte de campare la Camping Sâncel. Nu stiu cat ar fi costat curentul electric, ca nu am avut nevoie de el, datorita bateriilor reincarcabile de pe autorulota, dar cu siguranta nu ar fi fost mare diferenta.
Ni s-a oferit acces la baie si la dusuri, dar din nou, nu am avut nevoie. 🙂
In curte exista un izvor, cu apa rece, care vine in intampinarea nevoilor celor aflati in trecere la Lacul Zetea.
Pe Lacul Zetea se practica pescuitul sportiv. Chiar daca noi nu avem aceasta pasiune, i-am admirat pe cei care au venit echipati, sa practice acest hobby si ne-am ocupat timpul cu plimbari in minunata natura de la Lacul Zetea.
Lacul de baraj artificial, Zetea pe langa vegetatia asezata ca cu pensonul pe panza, are si o fauna variata. Pasarelele sunt la ele acasa si te incanta cu trilurile lor lungi si felurite, apropiindu-se fara frica de om.
Codobatura alba ne-a cantat si ne-a incantat, 2 zile, la Lacul Zetea.
Am adus marea la munte, gătind rapane cu legume și cartofi copți, pe malul Lacului Zetea.
Curtea de weekend, de la Lacul Zetea, a fost generoasa. Verdele a fost culoarea ce ne-a bucurat privirile si ne-a patruns pana la radacina ultmului fir de par.
La intoarcere drumul deja cunoscut, ni s-a parut si mai scurt.
Nu degeaba i-am zis Lacul Zetea– locul in care iti doresti sa revii. Natura a fost perfecta, clipele langa Bog, au fost perfecte si noi abia asteptam sa revenim.
No Comments